Kurtmann
Facebook!Daca iti plac articolele da like pe pagina noastra facebbok!

Cistite recurente?

Totul incepe cu o usoara jena la nivelul uretrei. Rapid, aceasta senzatie se transforma intr-o veritabila arsura, durerile cuprind tot abdomenul inferior, iar nevoia de a urina este tot mai stringenta… Acesta este, pe scurt, tabloul clasic al unui episod de cistita, care ne poate strica mult-asteptata vacanta de vara. Ce e de facut pentru a nu cadea si anul acesta victima usturatoarei afectiuni, dar mai ales cum o puteti trata fara sa apelati la clasicele antibiotice aflati in randurile care urmeaza.

Cistitele sunt pe primul loc in randul formelor de infectii intalnite la femei. Barbatii se pricopsesc rarisim cu astfel de boli renale, care apar de obicei in situatia lor pe fondul unui blocaj al tractului urinar (de exemplu, ca o consecinta a hipertrofiei de prostata ori a unui calcul). In ciuda faptului ca sunt considerate benigne, infectiile urinare nu trebuie privite cu superficialitate, mai ales cand sunt semnalate la varste fragede, caci urmarile pot fi dezastruoase la nivelul rinichilor.

De ce se iveste suferinta?

Cel mai frecvent, la originea unei cistite stau colibacilii care prolifereaza in mod natural, in milioane de exemplare, in intestinul gros. Aceste bacterii pot ajunge usor prin anus in uretra si mai sus, in vezica, la femei proximitatea pur anatomica a orificiilor anal si vaginal explicand incidenta mare a infectiilor de gen.

Agentii patogeni din materiile fecale (de pilda Escherichia coli) sunt foarte agresivi pentru caile urinare; la reprezentantele sexului frumos nu au un drum prea lung de parcurs pentru a coloniza in vezica.

O etapa cu risc sporit este dupa instalarea menopauzei, cand mucoasa vaginului si uretrei este mai uscata (ca urmare a nivelului redus de estrogeni) si deci mai vulnerabila la bacterii. De asemenea, in perioada de graviditate, uterul marit poate obstructiona partial eliminarea urinei, iar hormonii de sarcina relaxeaza muschiul neted al tractului, facand posibila stagnarea urinei.