Termenul de rinoplastie are o etimologie greceasca si provine din cuvintele “rhis” si “plassein” care inseamna nas, respectiv a da forma.

operatii la nas, clinica Cosmedica

Dupa cum ii spune si numele, rinoplastia este interventia chirurgicala in care forma nasului este redata sau corectata. Este o interventie la care apeleaza atat barbati, cat si femei, dar care poate fi efectuata si copiilor, mai ales atunci cand acestia sufera trauma la nivelul nasului.

Desi rinoplastia pare o operatie specifica medicinei moderne, ea este de fapt una dintre cele mai vechi interventii chirurgicale din lume. Exista dovezi care atesta ca interventii primare de corectare a nasului se efectuau de catre sumerienii antici chiar si in urma cu 4500 de ani.

Rinoplastia nu presupune intotdeauna o interventie chirurgicala, intrucat exista si metode neinvazive de a corecta forma nasului. Totusi, operatia de rinoplastie este mult mai des intalnita, efectele sale fiind mult mai rapide.

Totusi, vorbim de o interventie complexa, in care trebuie sa se tina cont atat de inervatia nazala (ale carei ramuri provin majoritar de la nervul cranian trigemen), cat si de ramificatiile arterelor si venelor din zona.

In principiu, se disting 2 tipuri de rinoplastii chirurgicale:
•    Varianta inchisa, in care chirurgul efectueaza mici incizii la nivelul fiecarei nari in parte, dar fara sa le uneasca la nivelul columelei;
•    Varianta deschisa, in care inciziile efectuate la nivelul fiecarei nari sunt unite la nivelul columelei nazale. Aceasta varianta este de preferat, intrucat permite chirurgilor sa faca toate modificarile necesare fara a fi impiedicati de ceva anume, chiar si in zona varfului de nas.

Contrar vocilor care sustin ca interventiile chirurgicale cu laser sunt mai precise, in cazul rinoplastiilor nu se recomanda aceasta metoda, intrucat exista un risc foarte mare de aparitie a necrozei la nivelul cartilajelor nazale, lucru pe care nimeni nu si-l doreste.

De asemenea, e important de mentionat ca aceasta interventie se desfasoara de cele mai multe ori sub anestezie totala, cu toate ca exista si optiunea unei anestezii locale.

Multi pacienti prefera anestezia generala, intrucat adorm si nu sunt nevoiti sa auda sunetele.

Durata intregii proceduri nu ar trebui sa depaseasca mai mult de 90 de minute, insa pacientii trebuie sa ramana in clinica peste noapte pentru a fi supravegheati.

About The Author

Related Posts